Un susţinător al autonomiei Ţinutului Secuiesc cere la X-factor eliberarea Moldovei de sub România

Graţie colaboratorului nostru intim, juristul de talie raională Viorel Furtună, am reuşit să aflăm cine este acel flacău cu cuşmă, care a mers la X-factor să ceară eliberarea Moldovei de sub România, maimuţărind Cânta cucu-n Bucovina. Ofensă dublă la adresa românilor. Acei cretini din juriul mizerabilei emisiuni au fost daţi pe spate, iar zeci de mii de idioţi au pus botul la înşelătoria discipolului lui Furtună. Unele gospodine ajunse la menopauză au mărturisit că au lăcrimat când l-au ascultat pe flacăul cu cuşmă. Mai întâi, puţină istorie utilă inculţilor maldavani, moldo-ruşi, romini şi români. Cântecul are doar puţin peste 100 de ani. Versurile aparţin directorului Liceului „Mitropolitul Silvestru” din Cernauţi, Constantin Mandicevschi, născut la Bahrineşti, un sat aflat exact deasupra sârmei lui Stalin, iar muzica a fost preluată dintr-o doină și adaptată tot de el. Continuarea

Heraldica lui Aureliu Busuioc

Motto: Pe NostrAdamus părăsindu-l seva,

Va profeţi de astăzi NostraEva

Văd Asia cu naţia chineză

Crescând solid prin partenogeneză.

Doar cu orez, sub soarele ce arde,

E greu să te-nmulţeşti la miliarde,

Iar când durezi o societate nouă

Nicio Viagră nu-ţi ajunge-n ouă!

Deci stema ei, a Asiei, fireşte,

Va fi un falus galben strâns în cleşte. Continuarea

De unde atâta europenism și atâta dreapta la mafiotul Nemțov?

Lumea e proastă. Chiar foarte proastă. Pe deasupra e și uitucă. Dacă ar fi numai atât, ar fi scuzabil, însă de neiertat este ipocrizia. De aceea, când vedem un prost ipocrit cu memorie scurtă, nu rămâne decât să ne pișăm cu boltă pe el. Acum s-a spart țeava cu astfel de exemplare și fac coadă pe FB, pe bloguri, pe Twitter și pe sticlă să simtă căldura protectoare a jetului de urină. Vladimir Vladimirovici Putin a mai scăpat de un dinozaur mafiot din vremea lui Elțîn, care cârâia la adresa lui. L-a executat pe Boris Nemțov pe un pod de lângă Kremlin. Sau poate nu a fost Vladimir Vladimirovici, ci americanii, care au nevoie de un Maidan la Moscova. Sau poate au fost alți mafioți, parteneri ai lui Nemțov pe care acesta i-a țepuit. Continuarea

De la frații din Nistrenia: TRĂIASCĂ UCRAINA!

Fașâștii din Pravîi Sector, care au pierdut acum câteva zile câțiva flăcăi împușcați în gât de trupele Alfa pe Maidan, au gânduri mari. În rândurile lor se află mulți supuși de-ai lui Șevciuk de la Tiraspol. Aceștia au urcat pe pagina de VK a Pravîi Sector poza de mai jos însoțită de următorul comentariu: „Брати з Придністров”я, зробили ось такий банер))) Слава УКРАЇНІ”. Mai apoi a fost distribuită de pagina Patriotism Moldova. Maldavani, beliți ochii bine de tot, Tiraspolul este acum oraș rusesc. Mâine poate deveni ucrainean. Dacă nu sunteți atenți, pierdeți și Tighina. Șevciuk nu a fost parașutat din întâmplare la șefia Nistreniei. Vedeți bine ce scrie acolo? Da? TIRASPOL – ORAȘ UCRAINEAN, UNDE CURGE RÂUL NISTRU. Continuarea

Ivan Muntean și apusul maldavnismului

1486891_579557635456980_1036315700_n

În ciuda faptului că maldavnismul clasic deja începe să fie la fel de viu precum cadavrul lui Stalin sau pungile de Chio® Chips Xtreme® cu Wasabi, dozele de Dr. Pepper® și cutiile de Djarium®Cherry de pe biroul și mocheta mea, unii (sub)oameni, cu un grad avansat de autism, insistă să pună potcoave cailor morți și să promoveze în continuare ceva ce deja e mort. Specimenul abordat acum este Ivan Muntean, fratele deputatului Păcăărăm Iurie Muntean. Continuarea